Identitate
Cine suntem noi dincolo de ce ni s-a spus că suntem, dincolo de ce ni s-a arătat că suntem, dincolo de ce am învățat că suntem, dincolo de toate măștile pe care ni le-am pus pentru a supraviețui?
Cine sunt?
Cunoaște-te pe tine însuți
Obișnuiesc să pun des întrebarea „Cine ești?” oamenilor pe care îi întâlnesc în cabinet. O întrebare grea, dar foarte prețioasă pentru a ne afla pe noi.
Sunt nimic din tot ce am învățat și sunt tot ce am simțit că sunt. Iubirea, blândețea, empatia, autenticitatea, recunoștința, bucuria, sunt zâmbet… sunt tristețea, furia, rușinea, dezamăgirea, vulnerabilitatea… sunt toate și nimic din toate acestea. Sunt doar o fațetă a ceea ce sunteți și VOI, cine ești și TU, dragă cititorule.
Pentru-că îmi doresc să împărtășesc cu voi tot drumul meu până aici, o să încep cu primul moment al trezirii mele și cu recunoștința pe care le-o aduc oamenilor ce m-au ghidat către ceea ce am devenit.
Am pășit pe acest drum ghidată fiind de îngeri ce au luat forma unor oameni. Primul drum m-a condus către o practică pe care o știam din copilărie, doar că atunci forma ei era cea a dansului.
Primul pas
Întâlnirea cu Yoga
Acum 5 ani, aducându-mi aminte cine sunt, am început să învăț și să practic yoga, respirație, meditație.
Abia ce-l născusem pe fiul meu cel mic când am ales călătoria aceasta. Cu multă speranța și sufletul deschis că voi găsi răspunsul la toate problemele, neînțelegerile, neajunsurile, durerile din corp, dar și din inimă.
La sfatul unei prietene (@Andreea Aradits), m-am înscris la cursul de TTC (Teacher Training Course) de 200h.
Pentru că rezultatele nu s-au lăsat așteptate atât fizic, mental, dar, fără doar și poate, le-am simțit și în plan emoțional.
Am fost convinsă că acesta îmi este drumul și m-am înscris la câteva luni de la terminarea celor 200h într-un alt maraton de 300h de TTC de data aceasta.
Practicam zilnic, însă, cu toate aceste schimbări incredibil de evidente, simțeam chemarea către altceva, nu știam ce, încă nu se arătase, dar vocea devenea din ce în ce mai puternică, iar mesajul devenea pe zi ce trece tot mai clar.
Pasul doi
Medicina Tradițională Chineză & 5 Elemente
Pasionată de înțelepciunea corpului, de autenticitatea și misterele vieții, mă descriu ca fiind o cautatoare…
Povestea mea a început demult, pe vreamea când lemnul, focul, pământul, metalul și apa erau unul și același element …unii îi spun Qi, alții ii spun Prana, eu ii spun simplu, Energie.
Medicina Tradițională Chineză (acupunctura) a venit în viața mea cu toată magia, puterea, cunoașterea, vindecarea pe care numai o practică veche de mii de ani poate să le aibă. M-a copleșit cu toată înțelepciunea și frumusețea ei și m-am îndrăgostit iremediabil la prima vedere.
Pasul trei
Întâlnirea cu Acupunctura
Ideea de a studia și practica Acupunctura a apărut după o seară în parc cu băiețelul meu cel mare și soțul meu, o trotinetă, o mică crăpătura în asfalt, un moment de neatenție, când… m-am trezit pe jos cu o durere cumplită. Nu se punea problema să mă mai ridic, durerea era insuportabilă.
Diagnosticul – fractură de bazin și 3 luni imobilizare la pat. Negarea a fost prima reacție, apoi am plâns mult și, într-un sfârșit, am acceptat. Imediat s-a făcut un declic în interior și am început să pun în practică tot ce am învățat în cursurile ce tocmai le terminasem, despre meridiane, punerea energiei în mișcare și puterea de vindecare a corpului prin meditație și respirație.
Ajutându-mă de mâini pentru a susține greutatea piciorului, am reușit să fac mișcări ușoare care să mă ajute să păstrez mobilitatea soldului prin punerea energiei în mișcarea și activarea meridianelor energetice ce treceau prin zonă, practic să-i reamintesc corpului capacitatea naturală de a se vindeca singur.
Dorința de a mă înscrie la Colegiul de Acupunctură și de a-mi dedica sufletul acestei practici a venit natural în aceiași zi în care, la sfârșitul celor 3 luni de “repaus”, medicul mi-a spus că sunt recuperată în proporție de 95%.
Atunci mi-am amintit și am început să cred în mine din nou: copilă fiind, știam, îmi doream să vindec oamenii, lumea, să devin VINDECĂTOR de suflete.
Misiunea mea…
de a trezi, de a dărui si de a vindeca.
Măriuca Bijutescu, Maruka
- Medicină Tradițională Chineză & Stilul Constituțional al celor 5 Elemente – 4 ani – Acreditare Internațională ETCMA;
- Tehnician Maseur Acreditat- 1080h Teorie și Practică – Masaj Somatic; Reflexologie; Masaj Terapeutic; Gimnastică Medicală;
- Atestat Coregraf (Balet Clasic și Dans Contemporan) – Colegiul Național de Artă Octav Băncilă – Iași 2002
- Facilitator Hatha Yoga, Yin Yoga, Vinyasa, Meditație & Pranayama E-RYT 200; RYT 500 YACEP;
- Formare de baza în Psihoterapie Integrativă – 2 ani @ ARPI (Asociația Română de Psihoterapie Integrativă);
- Formare TRE (Tension & Trauma Releasing Exercises);
- Facultatea de Psihologie și Științele Educației – Universitatea Spiru Haret – București;
- Master Psihologie Clinică și Intervenție Psihologică – Universitatea Spiru Haret – București
- Formare Terapie Relațională și de Cuplu IMAGO – Terapeut în Supervizare
- În formare Psihoterapie Relațională, Familie și Cuplu – AMPP
- În formare Somatic Experiencing by Peter Levine – anul IIl;
- În formare Program Facilitator de Constelații Sistemice – Acreditare DGfS – anul IIl;
- Facilitator Acreditat Joey Yap Feng Shui Academy 2019;
- Facilitator Acreditat Joey Yap BaZi Academy 2019.
Studii
În drumul meu,
am practicat și învățat
Medicină Tradițională Chineză & Stilul Constituțional al celor 5 Elemente - 4 ani - Acreditare Internațională ETCMA;
Tehnician Maseur Acreditat- 1080h Teorie și Practică - Masaj Somatic; Reflexologie; Masaj Terapeutic; Gimnastică Medicală;
Atestat Coregraf (Balet Clasic și Dans Contemporan) - Colegiul Național de Artă Octav Băncilă - Iași 2002
Facilitator Hatha Yoga, Yin Yoga, Vinyasa, Meditație & Pranayama E-RYT 200; RYT 500 YACEP;
Formare de baza în Psihoterapie Integrativă - 2 ani @ ARPI (Asociația Română de Psihoterapie Integrativă);
Formare TRE (Tension & Trauma Releasing Exercises);
Facultatea de Psihologie și Științele Educației – Universitatea Spiru Haret - București;
Master Psihologie Clinică și Intervenție Psihologică - Universitatea Spiru Haret - București
Formare Terapie Relațională și de Cuplu IMAGO - Terapeut în Supervizare
În formare Psihoterapie Relațională, Familie și Cuplu - AMPP
În formare Somatic Experiencing by Peter Levine - anul IIl;
În formare Program Facilitator de Constelații Sistemice - Acreditare DGfS - anul IIl;
Facilitator Acreditat Joey Yap Feng Shui Academy 2019;
Facilitator Acreditat Joey Yap BaZi Academy 2019.
Studii
În drumul meu,
am practicat și învățat
Medicină Tradițională Chineză & Stilul Constituțional al celor 5 Elemente - 4 ani - Acreditare Internațională ETCMA;
Tehnician Maseur Acreditat- 1080h Teorie și Practică - Masaj Somatic; Reflexologie; Masaj Terapeutic; Gimnastică Medicală;
Atestat Coregraf (Balet Clasic și Dans Contemporan) - Colegiul Național de Artă Octav Băncilă - Iași 2002
Facilitator Hatha Yoga, Yin Yoga, Vinyasa, Meditație & Pranayama E-RYT 200; RYT 500 YACEP;
Formare de baza în Psihoterapie Integrativă - 2 ani @ ARPI (Asociația Română de Psihoterapie Integrativă);
Formare TRE (Tension & Trauma Releasing Exercises);
Facultatea de Psihologie și Științele Educației – Universitatea Spiru Haret - București;
Master Psihologie Clinică și Intervenție Psihologică - Universitatea Spiru Haret - București
Formare Terapie Relațională și de Cuplu IMAGO - Terapeut în Supervizare
În formare Psihoterapie Relațională, Familie și Cuplu - AMPP
În formare Somatic Experiencing by Peter Levine - anul IIl;
În formare Program Facilitator de Constelații Sistemice - Acreditare DGfS - anul IIl;
Facilitator Acreditat Joey Yap Feng Shui Academy 2019;
Facilitator Acreditat Joey Yap BaZi Academy 2019.
- – Medicină Tradițională Chineză & Stilul Constituțional al celor 5 Elemente – 4 ani – Acreditare Internațională ETCMA;
- ————————
- – Tehnician Maseur Acreditat- 1080h Teorie și Practică – Masaj Somatic; Reflexologie; Masaj Terapeutic; Gimnastică Medicală;
- ————————
- – Atestat Coregraf (Balet Clasic și Dans Contemporan) – Colegiul Național de Artă Octav Băncilă – Iași 2002
- ————————
- – Facilitator Hatha Yoga, Yin Yoga, Vinyasa, Meditație & Pranayama E-RYT 200; RYT 500 YACEP;
- ————————
- – Formare de baza în Psihoterapie Integrativă – 2 ani @ ARPI (Asociația Română de Psihoterapie Integrativă);
- ————————
- – Formare TRE (Tension & Trauma Releasing Exercises);
- ————————
- – Facultatea de Psihologie și Științele Educației – Universitatea Spiru Haret – București;
- ————————
- – Master Psihologie Clinică și Intervenție Psihologică – Universitatea Spiru Haret – București
- ————————
- – Formare Terapie Relațională și de Cuplu IMAGO – Terapeut în Supervizare
- ————————
- – În formare Psihoterapie Relațională, Familie și Cuplu – AMPP
- ————————
- – În formare Somatic Experiencing by Peter Levine – anul IIl;
- ————————
- – În formare Program Facilitator de Constelații Sistemice – Acreditare DGfS – anul IIl;
- ————————
- – Facilitator Acreditat Joey Yap Feng Shui Academy 2019;
- ————————
- – Facilitator Acreditat Joey Yap BaZi Academy 2019.
Cum ghidez oamenii?
BaZi – Profil Astrologic Chinezesc
Consiliere & Psihoterapie
Lucrul cu Corpul – Terapie Somatică
Acupunctură Emoțională
Feng Shui | Retreats | Yoga
Ce spun Ei”
Programează o întâlnire
Detaliază în câteva cuvinte motivul pentru care vrei să ne întâlnim într-o sesiune privată. Completează formularul alăturat și te voi contacta în cel mai scurt timp pentru a face o programare.
Cărți, oameni, maeștri
Resurse
Aici vei găsi toate resursele pe care le-am accesat în drumul meu către ceea ce am devenit, ceea ce sunt. Oamenii de care m-am lăsat inspirată, cărțile pe care le prețuiesc, le iubesc și le păstrez mereu ca resursă pentru momentele de conectare cu sinele meu autentic, instructorii cu care practic mereu cu iubire, apreciere și devotament, maeștri care mi-au ghidat pașii către aici și acum. Și nu în ultimul rând, practicile pe care le împărtășesc cu oamenii mei dragi ce îmi calcă pragul spațiului în care îmi desfășor activitatea în fiecare zi.
-
Fiice fără tată
Pentru a explora problema fiicelor fără tată, psihologul și psihanalistul Louise Grenier se adresează femeilor care nu
-
De ce mi-e foame
Dr. Marie Thirion analizează mecanismele care stau la baza senzaţiei de foame, a plăcerii şi a saţietăţii,
-
Mă dor strămoşii
Conştientizarea faptului că printr-o fidelitate inconştientă faţă de familia de origine putem face alegeri care nu ne